Se spune ca era odata un om care plutea in deriva pe o mare nesfarsita de minciuni.La un moment dat ajunge pe o insula a adevarului.Incepe sa se plimbe pe insula si gaseste niste fructe atragatoare, dar cand musca din fruct isi da seama ca e putrezit pe dinauntru si plin cu viermi.In momentul acela omul intreaba un batran,locuitor al insulei, de ce sunt toate fructele atat de respingatoare.Batranul raspunde :"Pentru ca sunt fructele adevarului".Logic, omul intreaba "Dar nu exista fructe dulci si bune?". Batranul raspunde cu repeziciune "Nu, oceanul de minciuni este dulce dar fructul de pe insula adevarului nu!"Atunci, omul se intristeaza si incepe sa colinde insula contempland.Dupa o vreme, cade in genunchi si plange.Lacrimile sale formeaza o oaza si in scurt timp omul gusta din apa ei.Isi da seama ca e dulce.....
BUN!Poate va intrebati ce e chestia de mai sus.E o poveste peste care am dat acum catva timp. Nu'i cunosc originile si nu ma intereseaza.Ce vad eu in ea?Vad in povestioara asta omul slab.Vad in povestioara asta omul majoritar.Este o excelenta sinteza a omului nestiutor, naiv.Acest om nu s-a lovit inca de stanca dura a realitatii dar contactul sau ,mai devreme sau mai tarziu, cu aceasta este inevitabil.Asta este deriva omului pe oceanul de minciuni.
La tot pasul vedem nedreptate, la tot pasul vedem probleme, saracie, boala, tristete, moarte.Omul slab nu le poate face fata.Omul slab nu poate trai din fructul adevarului pentru ca nu se poate impaca cu forma si gustul lui dezgustator.Acesta este trist, deprimat, nepasator, neputincios in fata vietii.Acest proces este agonia sa prin insula.
Si in final vedem ultima etapa de pervertire a spiritului.Omul cade prada neputintei si slabiciunii devenind un hoit umblator.O fiara invinsa de propria'i frica de adevar, de neant.O umbra cu capul plecat, care din cauza slabiciunii se preda in lupta cu frica.Incepe sa'si planga de mila.Roadele bocetului sau sunt zei, spirite, strigoi care denatureaza realitatea, natura, creandu-i una indulcita, in care se simte sigur precum un lup in varf de munte.Dar nu ii este de ajuns.Pentru a'si renega complet statutul de fiinta umana trebuie sa creeze reguli de'a curmezisul naturii si realitatii.Acest lup, aceasta fiara ,are nevoie de o haita, pentru a'si intari minciuna si iluzia.Omul virtuos, sceptic, constient de natura sa umana si de realitatea ce-l inconjoara este precum o torta aprinsa pentru aceasta fiara.Ii face sangele sa clocoteasca in frica.Din aceasta cauza omul slab este inamicul virtutii.Iar pentru ca majoritatea oamenilor sunt slabi este interesant dar trist de observat cum insusi omul este cel mai mare dusman al naturii sale.
Cred ca paralele mele cu religia sunt evidente.Dupa cum se vede rar omul ce pluteste pe dulcele ocean al minciuni, pe marea ignorantei, ajunge sa infrunte adevarul.De aceea consider puternici pe cei care tin capul sus si piept faptului ca nu stim inca totul, ca noi sau cei dragi nu o sa traim in lapte si miere dupa ce murim....ci pur si simplu nu vom mai fi,ca lumea nu se va schimba daca noi nu vom face nimic in privinta asta,ca soarele nu rasare pentru ca cineva acolo sus are grija de noi ci pentru ca ne facem culcusul in pestera,sa nu fim mancati de fiare sau luati de ape.Vedeti voi acum de ce urasc pe cel ce se complace in caldura ignorantei sale, ce se hraneste cu lacrima dulce a slabiciunii sale, care pentru omul puternic este infinit mai amara si mai dezgustatoare decat cel mai putrezit fruct al adevarului.
